Bradul

Am mers astăzi în piață să cumpăr un brad, pentru că fiică-mea cea mică era de-a dreptul terorizată de gândul că, în lipsa bradului, Moșul va omite să ne viziteze anul acesta. 

Visam și eu, ca toată lumea dealtfel, un brăduț frumos, proaspăt, bogat, simetric… pomul perfect de Crăciun.

În piață, zarvă multă, negocieri intense. Oferta destul de bogată, deși mai e foarte puțin până încep sărbătorile.

Când l-am zărit, la capătul șirului de brazi de vânzare, un sentiment ciudat a pus stăpânire pe mine. 

Era sfrijit, strâmb, cu cele câteva crengi atârnând asimetric într-o resemnare aproape poetică…

Pe amărâtul acesta, mi-am zis, nu l-ar alege nimeni! N-are șanse să își împlinească menirea pentru care a fost sacrificat. 

Am mai dat o tură printre coniferele expuse cu ostentație de vânzători gălăgioși și insistenți. Și m-am întors la el. 

N-a fost nevoie de prea multă reflexie pe tema simbolisticii pomului de iarnă. Decizia mea, am constatat atunci, era deja luată în clipa în care am pus pentru prima oară ochii pe bietul exemplar chinuit. 

De ce să nu fiu eu cea care îi oferă un cămin provizoriu și câteva zile de glorie înaintea agonizantului sfârșit?

Mă întrebam cum vor privi fetele stârpitura jalnică pe care le-o voi prezenta în locul idilicului brad pe care-l așteptau. Abia dacă am observat vânzătorul răsuflând ușurat că s-a scăpat de el. 

Oricine merită o șansă, mi-am zis, cu inima plină de un avânt de generozitate care m-a surprins până și pe mine. 

Cu cine, oare, asemuiam acel brad atipic, antisocial, dar demn și original pe care insistam să il salvez din ghearele propriei sale neputinți?