Plimbarea

O albină şi-o furnică
Au plecat la plimbărică.
Şi albina bâzâia,
Iar furnica tropăia.

Cum mergeau aşa, de-odată,
Se-ntâlniră c-o surată
Mare, verde, gălăgioasă...
Aţi ghicit? Era o broască!

Fetele au salutat;
Ea răspunse c-un căscat.
Apoi spuse broasca: "Oac,
N-aţi văzut pe-aici un lac?"

Furnicuţa zise-ndată:
" Am trecut pe lâng-o baltă!
Erau trestii şi cotoare
Şi o mie de picioare

Lungi, subţiri, puţin năuce
Care căutau broscuţe!"
"Berze aţi văzut, să ştii!"
Zise broasca, şi-o zbughi.

Iar insectele curioase
Au făcut cale-întoarsă
Că era deja amiază
Şi erau aşteptate la masă.



N.B. : Fără a avea veleităţi de poet, v-am prezentat o "poezie" în genul celor pe care le compuneam ah-hoc pentru Alexandra, când avea 2-3 ani.
Acum Alex ne încântă cu poeziile compuse de ea.

Despre mine

Fotografia mea
Cluj-Napoca, Romania
Cuvântul care mă caracterizează cel mai bine e „INDEPENDENȚA”. * Eu fac doar ce vreau, cum vreau și când vreau. Evident, când refuz să fac ceva ce „trebuie”, îmi asum consecințele. * Dar am observat că, atunci când faci doar ce vrei, o faci cu mare plăcere, iar rezultatele sunt foarte bune. * Îmi place să mă ocup de cele două fete minunate ale mele, Alexandra de 7 ani și Andreea de 2 ani. Alex învață acum să scrie și să citească, iar la toamnă va fi în clasa I. Deea se pregătește pentru grădiniță, învățând poezii și cântecele. Ador să le răsfăț cu mâncăruri bune și sănătoase, cărora le dau cele mai interesante nume (specialitatea lui Shrek cu viermi de mlaștină- adica orez, grătar de stegozaur, cremă de fructe preistorice cu iaurt...) * În rest, îmi place să fotografiez tot ce văd interesant, în special fetele mele și peisaje.